Cosmovia
Index
Vita
Lite
Publ
Arhi
Text
Ecou
Impr
dummy
Retur

Gheorghe Săsărman

Texte alese

ARAPABAD

Şi-au strunit caii, au descălecat şi, întâmpinaţi cu temenele de slugi credincioase, s-au retras în umbra arcadelor să-şi răcorească tâmplele încinse de soare. S-au lăsat îmbăiaţi şi unşi cu untdelemn parfumat, s-au ospătat, şi-au desfătat auzul şi privirea cu tânguiri de flaute şi tamburine, cu mlădieri de braţe şi de torsuri feciorelnice. Au făcut dragoste cu nevestele lor favorite, au aţipit iepureşte şi în zori au coborît în curţile ferite de ochii vecinilor, să mediteze în versuri la roua trandafirilor abia îmbobociţi.

Cutreieraseră Pământul în lung şi-n lat, cunoscuseră toate credinţele şi toate urbele lumii. Uliţele strâmbe, zidurile oarbe, minaretele deşirate ale oraşului lor nu-i mai mulţumeau. Nici locul unde fusese ridicat nu le mai părea potrivit. Cât despre lâncezeala de dincolo de porţile ferecate, după care tânjiseră în pribegie, acum îi dezgusta profund. S-au întâlnit deci în curtea moscheii şi, în timp ce-şi spălau picioarele în apa purificatoare, au hotărît să ardă Coranul, să pună foc oraşului şi să construiască altul, lipsit de istorie şi fără asemuire. În aceeaşi zi, şi-au încărcat avutul şi haremul pe cămile, au dărâmat toate zidurile şi le-au lăsat pradă flăcărilor. Au încălecat pe caii lor iuţi şi, urmaţi de greoiul miriapod al caravanei, au pornit să caute locul cel mai potrivit pentru întemeierea nemaipomenitei citadele.

Au rătăcit mult, fără să se decidă asupra unei alegeri, găsind de fiecare dată motive de nemulţumire. Cu timpul, în sufletul lor a început să se strecoare îndoiala. Vor fi oare în stare să înfăptuiască ceea ce îşi propuseseră? Nu cumva - chiar dacă vor afla locul nimerit - rezultatul construcţiei va dovedi fortuite asemănări cu oraşul distrus, ori cu altele? Unii regretau că nu chibzuiseră mai mult înainte de a lua drumul pustiului şi provocau gâlcevi interminabile şi vane. Până şi cei mai consecvenţi se întrebau uneori dacă urmaşii vor accepta viaţa într-un oraş fără trecut, ori dacă nu cumva, urmându-le exemplul, aceştia vor incendia noua aşezare şi vor porni să întemeieze alta. Teribila presimţire a unei asemenea fatalităţi paraliză curând orice iniţiativă.

De atunci, ereticul popor se târăşte fără ţintă prin nisipuri; din când în când, ca pentru a le reaminti blestemul, la orizont li se arată fantasma ademenitoare a citadelei celei neîncepute. Şi, pentru câteva clipe, oamenii sunt cuprinşi de o frenetică şi mincinoasă fericire.

(Din volumul Cuadratura cercului, Editura Dacia, Cluj 2001)


Gheorghe Săsărman

.

Sus