dummy

„De la citirea codului genetic, trecem acum la scrierea lui”, anunţa nu de mult, în paginile ziarului britanic Guardian, J. Craig Venter, unul dintre cei mai controversaţi cercetători de pe tărâmul biotehnologiei. Născut în 1946, trecut cu chiu cu vai prin şcoală (mărturiseşte că lecţiile îl plictiseau şi că marea lui pasiune era pe atunci surfing-ul), zguduit de experienţa războiului din Vietnam, el a revenit în Statele Unite ferm decis să-şi schimbe felul de viaţă şi s-a dedicat studiului biologiei, pe care l-a parcurs – inclusiv obţinerea titlului de doctor – în timpul record de şase ani. Din 1990 a făcut parte din echipa angajată în descifrarea genomului uman (aşa-zisul Human Genome Project), pe care însă în 1998, nefiind mulţumit cu metoda aplicată de ceilalţi cercetători, a părăsit-o şi a înfiinţat apoi o firmă proprie, Celera Genomics Corporation, cu acelaşi obiectiv. Ideile neortodoxe pe care le-a pus aici în practică i-au permis, cu resurse finaciare mult mai modeste, să concureze cu succes proiectul oficial, de anvergură internaţională, luând-o în multe privinţe înaintea foştilor săi colegi şi anunţând încă în anul 2000 încheierea operaţiunii de descifrare a zestrei genetice a omului. „Aproape fiecare străpungere din istoria ştiinţelor o datorăm unor outsideri”, este el de părere (incluzându-se desigur şi pe sine printre aceştia), întrucât „outsiderii aduc adeseori viziuni noi, neinhibaţi de listele lungi ale motivelor pentru care anumite lucruri n-ar fi posibile”. I s-a reproşat totuşi că, în cursa pentru prioritate, a profitat de rezultatele de etapă publicate sistematic de către echipa de la HGP, în vreme ce el îşi păzea ştiinţa cu străşnicie, sub forma unor secrete de firmă, pe care apoi le-a şi patentat ca atare.

Controversată este însăşi pretenţia de a cere şi a obţine patente, adică dreptul de exploatare comercială exclusivă, în folos propriu, pentru cunoştinţe obţinute prin studiul naturii, de-a lungul unui proces constituit prin contribuţia, adeseori anonimă, a mii şi mii de cercetători, pe parcursul unei evoluţii de decenii sau de secole. Pentru acest gen de luare în stăpânire personală a unor valori dintr-un patrimoniu cu vocaţie universală circulă mai nou termenul de... Venter-izare; pe partea opusă a baricadei, voci prestigioase pledează, dimpotrivă, pentru accesul neîngrădit la informaţia ştiinţifică, fără de care progresul cunoaşterii ar deveni din ce în ce mai dificil.

Fără îndoială, Craig Venter este şi o inspirată vedetă a mediilor, ştiind să se pună de minune în valoare pe scena publică. Se dă ca exemplu în această privinţă călătoria în jurul lumii cu vasul lui de cercetări Sorcerer II, prilej cu care a analizat genomul a numeroase specii marine, ajungând să afirme printre altele că „un copil poate astăzi, cu ajutorul intrumentelor moderne, să descopere într-o ceaşcă de apă de mare mai multe specii şi gene decât tot restul lumii în deceniile trecute”. Publicarea recentă, in editia on-line a revistei PLoS Biology, a propriului genom, analizat la noua lui firmă de biotehnologie J. Craig Venter Institute, a fost însoţită de asemenea de multă publicitate. Noutatea consta în faptul că, spre deosebire de proiectul încheiat în anul 2001, unde diferiţii cromozomi supuşi analizei proveneau de la indivizi diferiţi, acum era vorba de zestrea genetică integrală a uneia şi aceleiaşi persoane; dar trebuie spus că James D. Watson, descoperitor (împreună cu Francis Crick) al structurii moleculei de ADN, purtătoarea informaţiei genetice – descoperire onorată la vremea ei cu premiul Nobel – şi-a publicat şi el, chiar înaintea lui Venter, genomul propriu, fără a stârni însă aceeaşi vâlvă.

Ar fi de precizat că termenul de descifrare a genomului, folosit de obicei în acest context, este exagerat, mai exact fiind cel de secvenţiere, adică de cartare a secvenţelor de cod genetic din compunerea cromozomilor. De aici şi până la înţelegerea reală a modului în care acţionează cele 25.000 de gene cunoscute ale speciei umane – fiecare în parte şi toate la un loc, în intercondiţionarea lor complexă – mai rămâne de parcurs un drum lung şi anevoios. Totuşi, chiar secvenţierea reprezintă o performanţă impresionantă: „citirea” a trei miliarde de „litere”, adică identificarea a tot atâtea perechi de baze azotate din compunerea lanţurilor de acid dezoxiribonucleic ai cromozomilor – perechi care, grupate câte trei, codifică aminoacizi, „cărămizile” de bază ale proteinelor. Spre a elimina orice eroare, această operaţie a fost repetată, în cazul genomului lui Venter, de şapte ori. Au fost puse astfel în evidenţă 4.000 de variante de gene încă necercetate, iar bravul genetician a avut surpriza să descopere că este posesorul a 300 de gene aflate la originea unor maladii. Cum tatăl său a murit la 59 de ani în urma unui infarct şi cum s-a dovedit că el însuşi poartă în cromozomi acelaşi risc, ia de atunci medicamente pentru reducerea nivelului de colesterol din sânge. „Cunoaşterea nu schimbă cu nimic realitatea”, a răspuns el la întrebarea dacă nu i-a fost teamă să afle ce tare se ascund în zestrea sa genetică, iar „a fi informat ne oferă în multe cazuri şansa de a preveni o îmbolnăvire. Cunoaşterea riscurilor noastre genetice înseamnă putere, puterea de a le contracara. De aceea cred că viitorul este al medicinii preventive.”

Ultima „ispravă” a lui Craig Venter, anunţată cu surle şi trâmbiţe, este încercarea de a crea o bacterie sintetică, un organism nou, inexistent în natură. În pregătire, el a reuşit să transfere informaţia genetică din nucleul unei bacterii într-acela al unei surate strâns înrudite: transplantul a funcţionat, bacteria-gazdă (al cărei nucleu fusese în prealabil extirpat) şi-a însuşit docilă identitatea invadatorului, a început să producă proteinele codificate în cromozomii de împrumut şi să le reproducă întocmai genele. Pasul următor a constat în construirea în laborator a unui cromozom – adică în „a trece de la citire la scriere”, conform declaraţiei citate în deschiderea prezentului articol. Rămâne de văzut dacă şi transplantul acestui cromozom sintetic într-o bacterie va reuşi, căci a confecţiona o întreagă celulă vie, cu complexul ei aparat şi cu membrană cu tot, depăşeşte categoric până şi posibilităţile celui mai strălucit laborator de genetică de astăzi. Rămâne oricum întrebarea, deloc gratuită, a posibilelor consecinţe, precum şi a implicaţiilor etice ale acestui joc, dezinvolt şi nu tocmai responsabil, de-a geneza.