dummy

Delaporte se apropia tăcut de tabăra arheologilor. Dăduse de trei ori ocolul zidurilor, fără să descopere măcar o singură poartă. Străjuită de turnuri masive, cocoţată prin nu se ştie ce minune în creasta unei prăpăstioase coline, fortăreaţa rămânea, la modul cel mai propriu, de nepătruns. Zidurile, înalte de aproape treizeci de metri şi alcătuite din blocuri uriaşe de andezit, nu puteau fi escaladate şi chiar urcuşul până la picioarele lor ar fi fost inabordabil pentru un om fără o îndelungată practică de alpinist. Delaporte îşi trecu pe celălalt umăr coarda făcută colac. Inelele de oţel se ciocniră, scoţând un clinchet vesel. Îşi privi palmele umflate; două degete de la mâna dreaptă îl usturau cumplit. La câţiva paşi, îl urmau Arik, Akurgal şi Bozkurt, care îl însoţiseră în expediţie.

În aşteptare, savanţii se adunaseră în faţa cortului lui Texier jr. Delaporte îi văzu de departe, dar el nu dădu nici un semn.
- E clar, spuse Rosenkranz care, ca de obicei, mesteca o pastilă de chewing-gum.
- Desigur, încuviinţară, într-un glas, Kan şi Balkan.
Ceram evită să se pronunţe înainte de sosirea micului grup. De altfel, pe feţele obosite ale improvizaţilor alpinişti se citea limpede că orice speranţă se dovedise zadarnică. Curioşi, făcură cerc în jurul noilor veniţi.
- Texier a descoperit un oraş fără porţi şi ne-a poftit aici ca să-i admirăm silueta, glumi fără pic de entuziasm Delaporte.
- Pe scurt, întări Bozkurt, n-am făcut nimic.
- Chiar nimic?
- Nimic! răspunse, amărât, Arik.

Tăcură. Texier se simţi obligat să dea explicaţii:
- Nu-s de vină eu că n-are porţi. Amănuntul acesta, trebuie să recunoaşteţi, nu face decât să sporească senzaţionalul descoperirii mele. Să dai aşa, din senin, peste un oraş de acum trei milenii, perfect păstrat până în zilele noastre!
- Foarte bine, dar ce ne facem?

Urmă o lungă dezbatere. Forrer propuse săparea unui tunel în colina stâncoasă, care să debuşeze în mijlocul oraşului. Laroche îl contrazise aprig, susţinând că dinamitarea unei porţiuni de zid ar fi fost mult mai economică. Messerschmidt sugeră organizarea unui bombardament aerian şi recomandă utilizarea elicopterelor. Moortgat se opuse categoric:
- Nici mort n-am să fiu de acord cu una ca asta! Să avem şansa unică de a găsi oraşul care a supravieţuit mai bine de trei milenii oricăror distrugeri şi să-l distrugem tocmai noi, arheologii?! Adică ce, noi nu putem trăi decât printre ruine?
Delaporte socoti că e cazul să intervină:
- S-ar putea să avem neplăceri cu locuitorii, Moortgat are dreptate.
- Care locuitori? sări Hogarth.
- Oraşul e locuit, îl lămuri Bozkurt.
- Când urcam colina i-am auzit vorbind, adăugă Akurgal. Au voci puternice, pătrunzătoare.
- Şi abia acum spuneţi! îi certă Hrozný, care se străduia de câteva săptămâni să deducă limba celor care construiseră fortăreaţa, pornind de la alcătuirea zidurilor. Ce spuneau?
- N-am reţinut decât două cuvinte, care se repetau mereu: múrsilis şi hántilis.
Hrozný înmărmuri.
- Exact cum îmi imaginam, bâigui el. Să mergem, am putea încerca să le transimtem un mesaj!

Arheologii se năpustiră în direcţia colinei. Texier mergea în frunte, cu o sprinteneală uimitoare pentru vârsta lui. Porada şi Koschaker îl urmau la câţiva paşi. Venea apoi grosul expediţiei şi, în coadă, epuizaţi, cei care abia se întorseseră în tabără. Vorbeau mai mulţi deodată, cuprinşi de un entuziasm subit şi suspect.
- Mai rămâne varianta calului troian, explica Rosenkranz.
- Un mesaj! ţipa, surescitat, Hrozný care, cu toată graba plecării, reuşise să ia cu sine o pâlnie de gramofon.
- Múrsilis, repeta mereu Delaporte.
- Linişte, porunci Texier când ajunseră la poalele colinei.

După ce larma se potoli, Hrozný duse la gură pâlnia de gramofon şi urlă din toate puterile:
- Sullát sullatár, sullamí salatiwár!
Îndată, de dincolo de ziduri, un cor de voci răspunse:
- Labárna hastáya, tabárna asharpáia!
- Ce naiba mai e şi asta? se înfurie Ceram.
Texier îi făcu semn să tacă. Hrozný ridică din umeri, nedumerit, în semn că nu înţelesese nimic.
- Mitánni! Mitánni! ţipă el în pâlnie, aproape disperat, într-o ultimă şi zadarnică încercare de a găsi un limbaj comun.

Ceilalţi nu răspunseră. Zidurile cenuşii ale fortăreţei dădeau minutelor de desăvârşită tăcere o ţinută marţială. Apoi, pe neaşteptate, de la cele două capete ale colinei îşi făcură apariţia, în rapide care de luptă trase de cai mărunţi, războinicii hitiţi, purtând arcuri gata încordate şi topoare de bronz. Roţile mari, de lemn, uruiau asurzitor, acoperind zgomotul copitelor şi răcnetele sălbatice ale pletoşilor luptători. Savanţii căzuseră într-o nimicitoare ambuscadă. Orice împotrivire ar fi fost zadarnică.

Brusc, carele se opriră.
- Hattilí supiluliúma, vorbi un războinic din flancul drept, pe un ton negociator.
- Nu răspunde, îi strigă Moortgat lui Hrozný, să nu fie cumva o provocare!
- Assúwa samúha tawanánna, insistă războinicul.
- Karkemíş gasgás datássa, i se alătură unul din flancul stâng.
Din fortăreaţă răzbi corul nevăzut:
- Ziúla, zálpa huwarúwas! Ziúla, zálpa huwarúwas!
Războinicii se înfierbântară:
- Hattuşíl gurgúm kumúhu, telipínu putuhépa!
- Hánis kánes pihassássis, hátti hálys muwatállis!
- Arnuwándas kizzuwátna, pentipsáni purushánda, pámba pála tapassánda!

Primul se prăpădi Hrozný, al cărui cord nu putu rezista acestei avalanşe lexicale. Hitiţii sloboziră săgeţile; topoarele fură azvârlite cu aplomb. Câţiva savanţi, loviţi în plin, se prăbuşiră. Căpetenia războinicilor ridică o mână. Ostilităţile încetară.
- Vous avez voulu voir Hattuşáş, vorbi căpetenia într-o franceză de manual, hé bien, vouz allez être exaucés!

Câţiva luptători îi legară pe puţinii supravieţuitori care, îngroziţi, amuţiseră. Cadavrele fură azvârlite în carele de luptă. Delaporte, în agonie, răcnea înspăimântător şi fu străpuns cu o lance. În aceeaşi clipă, printre stânci, chiar la baza colinei, se deschise, scârţâind sinistru, o poartă. În câteva minute, hitiţii, împreună cu caii, carele şi prizonierii lor dispărură în gura neagră a tunelului şi poarta se închise la loc, redevenind stâncă de neclintit. După alte câteva minute, orice urmă a incidentului dispăruse. Apoi zidurile fortăreţei se năruiră fără zgomot, ca în vis.

Nimeni nu i-a mai văzut de atunci pe onorabilii savanţi, membri ai expediţiei arheologice Texier jr. Doar tabăra, pustie, continuă un timp, martor tăcut, să amintească lumii tragicul lor sfârşit. Apoi, vânturile, ploile şi curiozitatea localnicilor o prăvăliră, cort după cort, în pulberea multicoloră.